Despre mine

Am absolvit masterul în domeniul Biochimie și Biologie Moleculară imediat după ce am finalizat studiile de licență în Genetică în anul 2009, după care am continuat să studiez Neuroștiințele pe cont propriu. Am fost întotdeauna fascinată de corpul uman și de ceea ce se întâmplă în interiorul lui, ceea ce m-a determinat să dobândesc mai multe informații legate de comportamentul uman și legătura dintre gânduri, emoții, substanțele secretate intern și reacțiile fizice ale corpului. 

 
 

De-a lungul timpului am participat la diferite workshop-uri și cursuri, iar cele care mi-au captat cel mai mult atenția au fost despre:

În anul 2021 am finalizat cursurile Școlii de coaching din cadrul “All to know România”.

Pe lângă acestea, am primit și o bursă pentru programul susținut de Shirzad Chamine, autorul “Positive intelligence” si lector la Universitatea Stanford.

Experiența de peste 16 ani în contact direct cu clienții și în managementul echipelor mi-a deschis apetitul către îndrumarea oamenilor în atingerea performanței. În urma examenului de certificare, am obținut dreptul de a utiliza instrumentul și tehnicile “Inspire for performance”.

În plus, în cadrul companiei din care fac parte, îndeplinesc voluntar și rolul de Project manager pentru evenimente de dezvoltare personală și profesională.


Știind aceste lucruri, sunt convinsă că vei avea încredere să lucrăm împreuna pentru a aduce mai multă liniște și echilibru în viata si mintea ta.
Te invit să vii alături de mine în această călătorie!

Previous
Next