Mă bucur că ai acceptat să răspunzi invitației mele. Poți să ne spui câteva cuvinte despre tine, Omul?
Sunt un om care încearcă mereu cu deschidere și curiozitate să se descopere și să se înțeleagă pentru a-și face drumul în această lume nu doar mai blând, dar și cu mai mult sens. Până la urmă, dupa ce noi nu mai suntem ce mesaj rămâne în urma noastră?
În ce moment al vieții ai decis să te îndrepți către psihologie și care a fost factorul determinant?
Mama a fost factorul determinant! :)) (ei i se părea că mi s-ar potrivi și ce mare dreptate a avut!) și un feeling de moment, aș zice. Am decis să mă înscriu la Psihologie după ce m-am înscris la Drept. Iar după ce am depus dosarul acolo m-am uitat la tata care ma însoțea si i-am zis: nu simt că vreau sa fac asta! Hai să mergem la Psiho. 30 de minute mai târziu eram înscrisă! Și aproape 20 de ani mai târziu, iată-mă aici 🙂
Dacă ai putea să o iei de la început, ai schimba ceva în parcursul tău profesional? Dacă da, ce anume?
Nu aș schimba nimic! Cred că fiecare etapă oricât de grea sau oricât de puțin relevantă m-a crescut și m-a învățat. Știu că sună ca un clișeu, dar chiar așa simt. Sunt tare recunoscătoare pentru drumul meu profesional.
Ai putea să enumeri câteva provocări cu care te-ai confruntat de-a lungul timpului?
Mi-a fost dificil să lucrez în sistemul universitar și apoi mi-a fost foarte dificil să plec de acolo pentru că tare mi-am dorit să reușesc. Cred că încă mai simt regret că lucrurile nu au mers așa cum mi-am imaginat eu.
Ce calități pe care le ai tu ca om crezi că au o contribuție la succesul sedințelor cu pacienții?
Curiozitatea este clar prima dintre ele. Îmi place să descopăr lucruri despre ceilalți. Apoi faptul că sunt destul de analitică și îmi place să gândesc în termeni de rețele, cumva. Să fac legături, conexiuni și, cel mai mult, îmi place să fac predicții și să urmăresc ce se întâmpla cu ele. (știu, știu! Sunt o mică narcisistă și nu voi nega nimic din această afirmație :D)
Cum reusești să nu te implici emoțional și să te detașezi de situațiile cu care se confruntă pacienții?
Nu reușesc. Îmi dau seama că în cazul clienților cu care petrec mai mult timp mental rezonez destul de tare sau ceva din povestea lor mă intrigă mai mult decât cognitiv, profesional. Fac terapie și am un trib terapeutic, cum ne place nouă să ne spunem, și este unul dintre lucrurile pentru care sunt profund recunoscătoare pentru că simt ca e mereu cineva acolo care să mă ajute cu o soluție, cu empatie, cu grijă.
Care sunt direcțiile tale de viitor în ceea ce privește această activitate?
Foarte provocatoare această întrebare, mai ales într-un context pandemic. Meseria aceasta este una de care cred ca e musai să avem grijă. Este un domeniu în care oamenii au impresia că oricine are loc să se manifeste și asa apar pe piață diverse variații ale profesiei care, din păcate, fac mai mult rău decât bine pentru că vând fie teorii din cărți, fie iluzii. Astfel, îmi doresc să am grijă de această profesie și să promovez psihologia validată științific atât cât voi putea, așa cum o fac de ani de zile deja. Iar apoi, îmi doresc să construiesc cât mai multe produse cu care să ajung la cei interesați de a-și întelege propria poveste de viață: cursuri online, grupuri de lcuru, podcasturi, proiecte video.
Presupunând că ne citesc și tineri care doresc să urmeze această carieră, ce sfaturi ai pentru ei?
Să încerce să fie cât mai curioși și cât mai deschiși înspre ei înșiși. Fără să ne înțelegem pe noi foarte bine e greu să facem cu adevărat această meserie.
Când ar trebui să apeleze o persoană la un psiholog sau la un psihoterapeut? Iar pentru a fi mai clar pentru toată lumea, ne poți explica care este diferența dintre un psiholog și un psihoterapeut?
Psihologul este profesia. Psihoterapeutul este o extensie a profesiei care poate fi practicată de oricine a absolvit știinte umaniste, care a absolvit un masterat în psihologie și o formare profesională care să îi permită să facă ședinte de psihoterapie. Deci nu trebuie să fii psiholog pentru a fi psihoterapeut. Psihologia are mai multe extensii. Poți să fii absolvent de psihologie și să îți dorești să lucrezi în resurse umane (aceasta este o ramură), sau să fii psiholog și să îți dorești să fii consilier scolar, sau să fii psiholog și să îți doresti să mergi în zona de psihologie clinică care se practică în spitale sau în cazul unor evaluări specifice ale patologiei. Poți să fii psiholog și să lucrezi în domeniul judiciar sau poți să fii psiholog și să faci formări profesionale, să fii în supervizare și apoi să realizezi ședinte de psihoterapie.
Psihologia are câteva ramuri, iar psihoterapia este una dintre ele.
Iar la un psihoterapeut cred ca ar fi sănătos să apeleze oricine pentru a se descoperi pe sine și pentru a-și cunoaste vulnerabilitățile. E ca și cum am face prevenție, de fapt. Ca să nu spun că psihoterapia ar fi esențială în orice etapă dificilă din punct de vedere emoțional.
Conform experienței tale, care crezi că este nivelul educației emoționale în România? Ce crezi că lipsește în acest sens?
Lipsește educația în sine în acest sens. Eh, să nu exagerez! Stăm mult mai bine decât în urmă cu 10 ani. Dar încă mai avem mult de lucru. Pentru că stăm mai bine în zonele dezvoltate și în zonele în care se ințelege această nevoie. În acele bule sociale din care o dată ce ieșim ne dăm seama care este adevăratul status.
Din punctul tău de vedere, care sunt problemele majore cu care se confruntă o persoană din România?
Problemele emoționale majore sunt cele legate de managementul emoțiilor și de grija pentru relații.
Poți menționa câteva surse pe care le poate utiliza o persoană pentru o informare corectă?
In română aș zice paginadepsihologie.ro, Decât o Revista, Mind Education, PsyLife, iar in engleză sunt multe, dar mie îmi place mult The School of Life.
O mare parte din adolescenți/tineri petrec foarte mult timp pe rețelele de socializare. Consideri că pot fi afectați în mod negativ de anumite repere pe care și le iau de acolo?
Sunt deja multe studii din psihologia socială despre impactul rețelelor sociale. E drept că structurile mentale ale adolescenților sunt altfel în urma expunerii la orice este digital. Dacă e bine sau rau vom vedea peste ani și ani. Cred că, pe de alta parte, specia umana este suficient de bine dezvoltată încât să se folosească de această expunere așa cum a făcut de orice etapă de dezvoltare.
Este necesar un conținut educativ în proporții mai mari pe aceste rețele de socializare?
Categoric! Și este necesar ca cei care activăm în domeniul educației să ne asumăm că intrăm în bule sociale care nouă ne sunt confortabile, dar acolo este impactul pe care vrem sa îl aducem. Altfel, stăm confortabil cu “oamenii noștri” și avem impresia că ne înțelegem și că totul e, cât de cât, ok.
Există diferențe majore între pacienții adolescenți și pacienții adulți? Dacă da, există psihologi/psihoterapeuți specializați pe grupa respectivă de vârstă?
Exista psihoterapeuți care lucrează mai degraba cu adulți sau mai degrabă cu adolescenți. Există diferențe care tin de abordare și de tehnici.
Ce sfat ai oferi cititorilor noștri în ceea ce privește igiena emoțională?
Să își dea măcar câte un check-in zilnic în zona lor emoțională și să își asculte corpul. El ne spune, de multe ori, când ceva necesită îngrijit.
Dorești să mai adaugi ceva ce nu am abordat în întrebările de mai sus?
Cred că e suficient 🙂
În incheiere, ne poți comunica modalitățile prin care te pot contacta cei interesați?
Pe site-ul meu www.ralucaanton.ro, pe Facebook sau pe Instagram
Mulțumesc încă o dată pentru deschidere și disponibilitate!
Și eu!
