Despre frică și speranță

Puțină anatomie 🙂

Creierul uman este format din creierul reptilian, sistem limbic și neocortex, iar cel din urmă face diferența dintre oameni și animale.

Creierul reptilian este cea mai veche componentă și este responsabil de instinctele primare, de supraviețuire. În situațiile de pericol, declanșează în mod automat ”semnalul de alarmă”, menit să ne protejeze viața, prin cele 3 reacții posibile: ”fight”, ”flight” sau ”freeze”.

El este cel concentrat pe informațiile negative, scopul său fiind să nu ne fie rău. În schimb neocortexul este cel care vrea să ne fie mai bine și care ne împinge către evoluție.

În amigdală (componentă a sistemului limbic) se ”întâmplă” emoțiile.

Cele șapte emoții primare sunt: tristețea, fericirea, frica, surprinderea, furia, dezgustul și admirația.

Ce este frica?

După cum spuneam mai sus, este o emoție universală, întâlnită peste tot în lume. Deși este considerată o emoție negativă, are un rol important în supraviețuirea noastră.

Frica are două componente:

  • biochimică = transpirație, nivel mare de adrenalină
  • emoțională = modul în care se manifestă și este percepută este extrem de personalizat. Poate fi atât distractivă (atunci când ne uităm la filme horror) sau distructivă (atacuri de panică)

Există mai multe tipuri de frică?

Frica are mai multe niveluri, unele putând deveni patologii și necesită ajutor specializat. Le voi enumera, dar nu le voi aborda pe larg având în vedere că nu sunt psiholog și nu acesta este scopul articolului.

Acestea sunt:

  • înfiorare
  • nervozitate
  • anxietate
  • disperare
  • panică
  • groază
  • teroare

Iar cele șase frici fundamentale pe care le descrie și Napoleon Hill în cărțile sale sunt:

  • Frica de sărăcie
  • Frica de bătrânețe
  • Frica de boală
  • Frica de a nu pierde dragostea cuiva
  • Frica de critică
  • Frica de moarte

Cum ajungem în situația de a ne fi frică?

Fricile pot fi induse (de noi înșine sau de alții) sau deprinse. De exemplu, atunci când ne auzim părinții toată copilăria spunându-ne că este periculos să ne jucăm cu un câine pentru că acesta ne va mușca, vom avea o frică indusă. Însă dacă această teamă vine în urma unei experiențe personale în care am fost mușcați de un câine, va fi dobândită.

 

După cum spuneam la început, frica este una din emoțiile primare și poate crea semnale extrem de benefice atunci când suntem în situații de urgență (de exemplu, un incendiu).

Însă există și anxietatea, care poate dura mai mult (chiar și în lipsa unui pericol real) și în timp, poate afecta capacitatea de a mânca, de a dormi, de a călători, de a ieși din casă.

Unii oameni devin atât de copleșiți de frică încât îi impiedică să trăiască.

Frica de incendiu te poate ține în siguranță și îți poate salva viața. Frica de eșec poate duce la o pregătire mai temeinică pentru un examen, de exemplu, dar te poate și opri dacă este prea puternică.

 

Cum trecem peste frică?

Primul pas este să învățăm să recunoaștem când ne este frică. Ca semnale avem tranpirație bruscă, respirație greoaie, senzația de stomac în gât, uscăciune a gurii.

Apoi să încercăm să înțelegem dacă amenințarea este una reală sau una indusă. Să ne întrebăm și să evaluăm rațional care este cel mai rău lucru care ni se poate întâmpla. Dacă răspunsul este unul care ne amenință viața în mod real, atunci este o teamă justificată.

Dacă fricile sunt minore și nu ne pun în pericol integritatea fizică sau emoțională, putem încerca să le confruntăm. Putem păstra un jurnal în care să notăm gândurile legate de subiectul respectiv și frecvența lor. Ne putem stabili niște obiective mai mici care să ne ajute să ne apropiem de obiectivul mare de care suntem speriați. Putem apela la o listă cu lucrurile care ne pot ajuta în situațiile respective, deoarece creierul simte nevoia de control și va tinde să se relaxeze știind că are potențiale soluții.

În cazul în care frica este o stare care se repetă des de-a lungul zilei, faceți sport, meditați, evitați băuturile și mâncarea ce pot crește nivelul de anxietate.

Pentru frici majore sau anxietăți, atacuri de panică, etc. consultați un terapeut. Este cea mai în măsură persoană să vă sprijine în acest proces.

În secțiunea ”Colțul de psihologie” vei găsi o listă cu specialiști în domeniul Psihologiei, la care poți apela cu încredere în caz de nevoie.

Și acum, pentru a da sens și titlului, vreau să subliniez că:

Singurul lucru mai puternic decât frica este SPERANȚA!

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *