Mă bucur că ai acceptat să răspunzi invitației mele. Poți să ne spui câteva cuvinte despre tine, Omul?
Cu mare drag, mulțumesc și eu pentru invitație.
Despre mine, Omul, pot spune că am plăceri și probleme similare cu cei din jurul meu, oameni apropiați, dar și clienți cu care lucrez.
De la lucruri simple, cum ar fi gestionarea timpului și a priorităților, plăcerea de a mă uita la seriale, de a citi sau a face sport, la lucruri mai complexe, cum ar fi căutarea de Sine și căutarea sensului în viață și în profesie.
În general, țin foarte mult la sinceritate, la permisiunea de a fi vulnerabili, la iubire, respect, încredere, sprijin și m-am înconjurat de oameni cărora la ofer și de la care primesc aceste aceste lucruri.
În profesie, sunt foarte ambițioasă, implicată, dornică de a învăța mereu mai mult și fericită că am ocazia să fac ceea ce îmi place.
În ce moment al vieții ai decis să te îndrepți către psihologie și care a fost factorul determinant?
Am luat această decizie în timpul liceului, în clasa a XI-a. Atunci, aveam această problemă, nu știam prea bine ce îmi doream, așa că am fost la consilierul școlar pentru consiliere vocațională. Am ajuns să lucrez foarte bine cu doamna psiholog, am fost și la olimpiadă la psihologie, ceea ce m-a făcut să învăț, să citesc mai mult în domeniu și să îmi dau seama că asta îmi doresc să fac.
Pot spune că am fost norocoasă să am în viața mea un ghid, un mentor în această direcție și acum, mă bucur foarte mult să văd adolescenți care caută răspunsuri cu privire la viitoarea lor profesie și să îi pot însoți.
Primesc întrebări pe pagina de psiholog de pe Instagram de la foarte mulți adolescenți care, poate, îmi vor fi colegi peste câțiva ani și mă bucur că îi pot ajuta.
Dacă ai putea să o iei de la început, ai schimba ceva în parcursul tău profesional? Dacă da, ce anume?
Îmi place această întrebare pentru că se leagă de câteva conștientizări pe care le-am avut zilele trecute. De curând, am citit „Biblioteca de la miezul nopții”, un roman despre regrete și despre posibilități nelimitate pe care le putem în explora în viață, în funcție de deciziile pe care le luăm. Vi-l recomand cu drag, dacă nu l-ați citit deja. M-am gândit în momentele provocatoare dacă aș schimba ceva și răspunsul inițial a fost DA, însă răspunsul la care am ajuns până la urmă a fost NU.
Nu mi-a fost ușor să fiu psiholog antreprenor, mai ales anul trecut, în perioada stării de urgență când nu am lucrat, dar, dacă asta nu s-ar fi întâmplat, nu mi-aș fi făcut curaj și timp să intru în online, să concep paginile de Facebook și Instagram și site-ul meu și nu aș fi ajuns să cunosc atât de mulți oameni minunați. Nu aș fi avut plăcerea să te cunosc și nu aș fi vorbit cu tine astăzi despre aceste lucruri. Am avut momente în care m-am gândit că mi-ar fi plăcut să nu îmi fi dat demisia înainte de pandemie (fără să știu că urma pandemia), dar pot să văd părțile bune care au ieșit din lucrul ăsta.
Ai putea să enumeri câteva provocări cu care te-ai confruntat de-a lungul timpului?
Cea mai mare provocare a fost începutul. Îmi aduc aminte primele ședințe de terapie pe care le-am avut și țin minte cât de îngrijorată eram înaintea lor. Apoi, odată ce intra clientul în cabinet, totul dispărea pentru că, în acel moment, nu mai era vorba despre mine, ci despre el și despre ceea ce făceam împreună pentru a îndeplini obiectivele lui.
În prezent, o provocare a procesului terapeutic este răbdarea. Trăim într-o lume a vitezei în care, uneori, este dificil să acceptăm că mecanisme formate în zeci de ani de viață, nu se vor schimba în 10 ședințe. De aceea, relația terapeutică este foarte importantă. Indiferent care sunt frustrările provocate de contextul de viață sau de schimbările din terapie, trecem prin ele împreună.
Ce calități pe care le ai tu ca om crezi că au o contribuție la succesul sedințelor cu pacienții?
Aș spune că firea mea caldă, empatică și faptul că, în cadrul ședințelor, clienții știu că pot manifesta orice emoție simt contribuie în mare măsură la succes. În plus, sunt atentă și deschisă la nevoile lor. Le spun ce observ sau îi invit să explorăm, să înțelegem ceea ce li se pare util. Un alt lucru care aduce un plus este faptul că sunt o persoană organizată și constantă, iar ei știu la ce anume să se aștepte de la mine în funcție de cadrul pe care îl stabilim împreună și cred că acest lucru ajută mult la crearea sentimentului de a fi în siguranță.
Cum reusești să nu te implici emoțional și să te detașezi de situațiile cu care se confruntă pacienții?
Mă implic emoțional, într-o anumită măsură. Nu pot să mă detașez total, nici nu mi-am propus acest lucru. Am în minte constant faptul că există un timp pentru mine și un timp pentru client. În timpul ședințelor, este important să fiu empatică, să înțeleg, să simt compasiune, să fiu acolo pentru el. Fiecare emoție care apare în sufletul meu contribuie la o mai bună înțelegere a clientului pentru că relația terapeutică este un simbol al tuturor celorlalte relații din viața lui, ceea ce e foarte important în analiza și îndeplinirea obiectivului. Așadar, sunt atentă la ceea ce simt în timpul ședințelor, dar nu analizez din punctul meu de vedere, ci din punctul lui de vedere. Apoi, merg în terapia mea personală sau la supervizare și discut despre emoții și din punctul meu de vedere. Am aceste granițe foarte bine trasate, iar asta mă ajută să mențin echilibrul.
Care sunt direcțiile tale de viitor în ceea ce privește această activitate?
Pe viitor, voi lucra în continuare pe partea de evaluare clinică, consiliere psihologică și vocațională la persoane peste 18 ani. Pe lângă asta, o noutate în ceea ce privește activitatea mea sunt evaluările pentru copii și atelierele sau workshop-urile de grup. Vă invit cu drag să luați parte la evenimentele care vor urma!
În plus, vreau să învăț și tehnici din alte metode psihoterapeutice decât cea în care sutn eu formată (analiză tranzacțională) și să mai aprofundez unele subiecte. Momentan, mă îndrept spre partea de traumă în diferite etape de dezvoltare.
Presupunând că ne citesc și tineri care doresc să urmeze această carieră, ce sfaturi ai pentru ei?
Aș spune că două lucruri foarte importante sunt răbdarea, cu voi înșivă și cu viitorii voștri clienți, și încrederea că orice se poate învăța și îmbunătăți constant. În plus, ceea ce m-a ajutat pe mine a fost faptul că am experimentat. Deși știam că vreau să mă specializez în domeniul consilierii și psihoterapiei, am încercat și alte ramuri oferite de psihologie și am descoperit că îmi plac și alte lucruri, cum ar fi partea de teambuilding și dezvoltare organizațională. Nu în ultimul rând, este important ca ceea ce faceți să vă trezească într-un fel sau altul afectivitatea, să o faceți cu bucurie, compasiune, iubire sau o trăire pozitivă care să vă impulsioneze în momentele dificile.
Când ar trebui să apeleze o persoană la un psiholog sau la un psihoterapeut? Iar pentru a fi mai clar pentru toată lumea, ne poți explica care este diferența dintre un psiholog și un psihoterapeut?
Psihologul este o persoană licențiată în psihologie, care a absolvit 3 ani de facultate și are cunoștințe generale din mai multe domenii, cum ar fi psihopatologia, psihologia muncii, psihologie organizațională, cercetare în psihologie. Din punct de vedere clinic, psihologul poate obține drept de liberă practică doar în specialitatea psihologie clinică. Poate face evaluări psihologice, psihoeducație și intervenție de scurtă durată.
Psihoterapeutul este cel care a urmat o școală de formare în psihoterapie. În funcție de metoda psihoterapeutică, școlile au durate diferite. De exemplu, formarea în Analiză Tranzacțională a durat 4 ani. În urma absolvirii școlii de formare, psihoterapeutul poate face intervenție de profunzime.
O persoană ar trebui să apeleze la un specialist oricând are o nevoie sau un obiectiv privind evoluția sa. Acel obiectiv poate fi, pur și simplu, autocunoașterea sau dezvoltarea personală sau poate fi o traumă mai profundă, anumite aspecte care țin de relațiile cu ceilalți, anumite preocupări existențiale sau simptome din sfera psihopatologiei.
În ultima perioadă, observ foarte multe cazuri care ajung la terapie cu simptome de depresie, anxietate, burnout. Este important de menționat că e benefic să venim la terapie și înainte de asta. Unul dintre aspectele deseori neglijate este prevenția prin îmbunătățirea stilului de viață, a mecanismelor de coping și a modului de a gândi.
Conform experienței tale, care crezi că este nivelul educației emoționale în România? Ce crezi că lipsește în acest sens?
Din fericire, observ o îmbunătățire în ultima perioadă, mai ales datorită intervenției psihologilor în online. Încurajez faptul că tinerii sunt din ce în ce mai curioși și își caută sprijin din mai multe surse. În plus, oamenii devin mai deschiși față de psihoterapie și mai interesați de conștientizarea și analiza personală.
Din punct de vedere al educației emoționale și educației psihologice prin intermediul sistemului de învățământ, lucrurile nu au evoluat. Orele de psihologie ar putea fi utilizate și pentru a învăța noțiuni de bază despre depresie, anxietate, burnout, un stil de viață sănătos din punct de vedere psihologic, mecanisme sănătoase de coping, pentru a discuta despre bullying și despre discriminarea care încă există în raport cu persoanele care suferă de anumite afecțiuni.
Din păcate, nu vedem asta în școli, însă există tot mai multe resurse în afara școlilor și sunt psihologi sau clinici care au proiecte pe acest subiect. Un exemplu este proiectul din care fac parte și eu, DepreHUB Teens.
Din punctul tău de vedere, care sunt problemele majore cu care se confruntă o persoană din România?
Dacă ar fi să mă raportez la lucrul pe care îl aud cel mai des în cabinet, aș spune că cea mai mare problemă este judecata celorlalți. În prima ședință cu un client nou, mi se spune că cel mai mare beneficiu obținut de acel client este faptul că poate vorbi despre ceea ce simte și ce gândește, fără a fi judecat, fără ca cineva să își dea cu părerea despre asta.
Apoi, o problemă majoră este propria judecată asupra noastră, formată prin internealizarea modului în care ceilalți ne-au judecat. Toate părerile de genul: „Nu merit să am/să fiu…”, „Voi fi iubit/apreciat doar dacă fac/nu fac…”, „Trebuie să…(indiferent dacă îmi face plăcere sau nu)” fac parte din această categorie. Una dintre cele mai importante și frecvente teme de terapie este renunțarea la anumite standarde externe sau internalizate.
Poți menționa câteva surse pe care le poate utiliza o persoană pentru o informare corectă?
Psihologii consacrați, de la noi din țară sau din afara țării, cum ar fi Diana Vasile, Irvin Yalom, Jacques Salome, Lori Gottlieb, Lise Bourbeau, Bert Hellinger sunt surse de încredere. Există și podcast-uri interesante, cum ar fi Mind Architect sau canalul de YouTube al Liviei Căciuloiu, ori al Mariei Elena Badillo, pentru cei care sunt vorbitori de limba spaniolă.
O mare parte din adolescenți/tineri petrec foarte mult timp pe rețelele de socializare. Consideri că pot fi afectați în mod negativ de anumite repere pe care și le iau de acolo?
Social media este o sabie cu două tăișuri. Ea poate aduce și foarte multe beneficii, dar și dezavantaje atunci când nu este filtrată cumva informația sau există expunere fără anumite limite a vieții personale. Este important să urmărim persoane în care avem încredere, persoane ale căror valori ne inspiră să facem ceva benefic, să evoluăm, promotori ai dezvoltării personale și profesionale, cei care ne pun resurse utile la dispoziție.
Dincolo de reperele de la persoanele la care avem noi acces, social media este periculoasă și din perspectiva persoanelor care au acces la noi. Să nu uităm că există butonul de block, report, să nu furnizăm informații personale persoanelor necunoscute.
Este necesar un conținut educativ în proporții mai mari pe aceste rețele de socializare?
Eu m-am înconjurat chiar și pe rețelele de socializare de oameni care mă inspiră. Informația educativă există. Important este să o căutăm și să alegem să ne umplem feed-ul cu astfel de informații. Câteva exemple de persoane pe care eu le urmăresc în online, pe Instagram și care au pagini educative, în afară de tine, sunt Mădălina Luca și proiectul ei „Strigăt pentru educație”, Alexandra Iosif, Amalia Siminiceanu, Alexandra Cerneștean, Alexandra Dobrin, Anca Maftei, pagina psihologie.pozitivă, pagina asociației Psy On, Laura Găvan, iar numele nu se opresc aici.
Informația există. De voi depinde dacă alegeți să o accesați sau nu.
Există diferențe majore între pacienții adolescenți și pacienții adulți? Dacă da, există psihologi/psihoterapeuți specializați pe grupa respectivă de vârstă?
Există diferențe majore la nivel de stadiu al dezvoltării emoționale și cognitive, stadiu de concretizare a personalității, disponibilitate de conștientizare sau aspecte ale contextului de viață. Una dintre nișele pe care se specializează psihologii, în afară de metoda terapeutică și psihopatologia implicată, este și grupa de vârstă.
De exemplu, eu, până acum, am lucrat doar cu adulți. Am ales această specializare la începutul carierei mele, iar acum, încep să mă implic din ce în ce mai mult și în proiecte cu adolescenți. Stilul de lucru pentru cele două grupe de vârste este diferit și necesită pregătire diferită. Totuși, ele nu se exlud. Există psihologi care aleg o singură grupă de vârstă și psihologi care au o plajă mai largă în problematica abordată.
Ce sfat ai oferi cititorilor noștri în ceea ce privește igiena emoțională?
Îmi place că ai folosit această expresie, „igienă emoțională”. Un prim lucru pe care l-aș putea spune este că, așa cum avem o igienă fizică în fiecare zi, este important să avem și o igienă emoțională. De exemplu, așa cum seara avem grijă să ne curățăm corpul înainte de culcare, este important să ne curățăm și mintea. De obicei, seara apar acele gânduri de tipul: „Aș fi putut să mă comport altfel în relație cu soțul/soția.”, „Nu trebuia să îi răspund așa urât șefului meu.”, „Puteam să muncesc mai mult pentru test. Acum, am luat notă mică. Sunt varză!”. E important să curățăm mintea de aceste gânduri și să învățăm să acceptăm că, în fiecare moment al vieții, facem ceea ce putem și ceea ce știm mai bine. Chiar dacă apoi învățăm lucruri noi din acea experiență, atunci atât am putut, atât am știut și e ok. Greșeala și învățarea fac parte din viață.
Acesta este doar un exemplu în ceea ce privește igiena emoțională. Rutina de îngrijire poate include orice activități vă plac, în orice moment al zilei. Puteți alege meditația, ținerea unui jurnal, activități care vă pasionează, hobby-uri (sport, citit, seriale). Emoțiile joacă un rol important în viața noastră și e benefic pentru noi să le conștientizăm, să le înțelegem și să le utilizăm în beneficiul nostru, dar și să le exprimăm, indiferent dacă este vorba despre emoții pozitive sau negative.
Dorești să mai adaugi ceva ce nu am abordat în întrebările de mai sus?
Aș vrea să adaug ceva. Am discutat mult despre toate informațiile disponibile în online, despre conținutul educativ. El este foarte important și are rolul de a crește nivelul de conștientizare. Totuși, e important să nu fim prea autodidacți și să nu ne punem o etichetă sau un diagnostic singuri pentru că există șanse ca acel diagnostic să nu ni se potrivească pentru că nu avem chiar toate informațiile, iar acest lucru poate duce la o imagine greșită despre sine și autosabotare.
În incheiere, ne poți comunica modalitățile prin care te pot contacta cei interesați?
Mă găsiți pe site-ul meu www.adinasirbu.ro, pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/psihologadinasirbu și pe pagina de Instagram psiholog.adina.sirbu.
Mulțumesc încă o dată pentru deschidere și disponibilitate!
Și eu îți mulțumesc pentru invitație! Mi-a făcut plăcere să stăm de vorbă. Felicitări pentru tot ceea ce faci!
